Eveniment #146
30 ianuarie - 4 februarie 2023

︎ event (external link)

Alexandru Ștefan Răduță︎
Unbearable Questions


"Expoziția Unbearable Questions face deschiderea proiectului O lume cu susul în jos. Această primă etapă a inițiativei adresează întrebări asupra lumii în care trăim. Aceste întrebări constituie, de asemenea, o bază teoretică, sau un punct de plecare. Ele vor fi reluate pe parcursul demersului artistic și, pas cu pas, le vor fi găsite răspunsuri.

Lumea în care trăim noi astăzi se prezintă a fi cea mai bună din câte există. Pesemne nu avem de ales decât să o punem pe un piedestal și să ne uităm la ea cu admirație, mulțumindu-i zilnic că ne aflăm astăzi aici. Totuși, oare această prezentare chiar coincide cu realitatea? Într-adevăr, trăim în cea mai pașnică perioadă, conform statisticilor, totuși războiul ne bate la graniță. Într-adevăr, astăzi nu mai avem dictatori, însă puterea rămâne în mâinile unei minorități. O minoritate care se presupune că este aleasă de noi, însă tot o minoritate. Într-adevăr, suntem liberi să mergem oriunde în afara granițelor, însă doar dacă ne permitem financiar. Într-adevăr, avem dreptul la liberă exprimare, însă devine inutilă atunci când vocile noastre nu pot fi transformate în acțiuni. Toate acestea sunt realități cu atât mai greu de suportat cu cât ne adaptăm mai mult acestei lumi.

Cu toate acestea, chiar dacă ajungem la concluzia că lumea asta nu e chiar atât de bună cum ni se prezintă, ea tot continuă să ne asigure că nu e nici o altă variantă (că da, nu e o lume perfectă, dar e mai decentă decât restul). Totuși cercetări recente în domeniul arheologiei și al antropologiei ne demonstrează contrariul. De-a lungul istoriei, oamenii și-au organizat societățile în atât de multe moduri diferite încât nici nu are rost să le comparăm. Ideea este că sunt enorm de multe alternative la lumea noastră de astăzi. Iar dacă strămoșii noștri au reușit să se reinventeze de atâtea ori, noi de ce nu am putea? Limita lumilor pe care le putem crea este limita imaginației noastre."

Alexandru-Ștefan Răduță este un artist vizual stabilit în București. Opera sa se învârte în jurul tematicii alienării. Caracteristici stilistice includ: personaje antropomorfe, sintetizarea formelor, tensiune compozițională, atmosferă onirică. Medii de exprimare: pictură, colaj, artă digitală, desen, linogravură.

Partener strategic: 
Carol 53
Parteneri media:
Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Cărturești, curatorial.ro, Propagarta, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, Revista Golan, PRwave, Bookblog, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucuresti.ro, 4arte, Iqool, Munteanu, SMARK.
Celula de Arta 2023 
︎        ︎