Eveniment #95
15 - 22 ianuarie 2022

︎ event (external link)

Daniel Loagar︎
acumulare.colectie


COLÉCȚIE, colecții, s. f. 1. Serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie, care, adunate și dispuse sistematic, reprezintă o valoare artistică, științifică, documentară, instructivă etc.

Sunt un colecționar. Sau, mai pe englezește, un hoarder.
Microbul mi l-a transmis bunicul meu: când aveam 8 ani, mi-a făcut cadou colecția lui de timbre interbelice. Nu se poate spune că au încăput pe mâini bune, pentru că le-am lipit cu aracet pe un caiet.
Mai târziu, mi-am adunat/strâns propriile colecții. De timbre, de reviste "Anticipatia" și "Jurnal SF", de cărți, camere foto pe film sau albume de artă.
În ultimii ani, o altă colecție a crescut organic în jurul meu – o colecție de artă compusă din lucrări dăruite de prietenii mei artiști.
Dar, spre deosebire de cele de până acum, aceasta spune mai multe despre cum mă văd ceilalți decat despre felul cum mă percep eu.
Astfel, nu am avut nicio influență, nu am putut controla direcția.
Această colecție a crescut în cel mai pur spirit dadaist si va arăta, probabil, eclectic.
Dar asta nu înseamnă că nu este a mea și că nu mă reprezintă.
Iar pentru asta, vă mulțumesc!

Artisti:

Alexandru Raduta
Alex Manea
Andrei Cornea
Beaver
Carla Schoppel

Cristina Soiman
Cosmin Marinescu
Daniel Alexandru
George Vasilescu
Maria Buciu
IRLO

Partener strategic: 
Carol 53

Celula de Arta 2023 
︎        ︎