"Structurile celulelor și țesuturilor m-au fascinat și au devenit inspirație pentru seria mea de lucrări. Aceste forme invizibile ochiului liber au devenit punct de plecare pentru o cercetare vizuală asupra memoriei. Uitându-mă atent la imagini microscopice ale diferitelor tipuri de țesuturi, am observat o realitate pe care o purtăm cu toții în noi, una plină de culoare, formă, textură. Efemeritatea este o constantă în existența noastră, iar la nivel microscopic acest lucru este și mai evident: celulele se nasc, trăiesc, mor într-un ciclu continuu.

Un lucru care mi-a atras atenția este faptul că celulele pot stoca amintiri, senzații, gusturi, obiceiuri, toată moștenirea noastră genetică.

În această serie de lucrări mi-am propus să creez un dialog între culoare și aceste rețele, structuri complexe, oferindu-le o poveste vizuală." - Medeea Stănescu

Despre Medeea

"Mă numesc Medeea Stănescu, am terminat Colegiul de Artă "Carmen Sylva", secția arhitectură, și studiez la Universitatea de Arte București, secția pictură.

Creez imagini care sugerează peisaje, stări interioare și fragmente de realitate reinterpretate.

Tehnicile pe care le abordez sunt acrilic pe pânză, cărbune, grafit, pastel, acuarelă, mixed media."

Despre Celula de Artă:

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happening, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Empower Artists, Munteanu