Eveniment #150
18 martie - 8 aprilie 2023

︎ event (external link)

Medeea Stănescu︎
Cu capul în nori


"Cu capul în nori… și, inevitabil cu părul în vânt este călătoria tainică pe care o visăm fiecare dintre noi atunci când vrem să evadăm dintre zidurile rațiunii, ale responsabilității și firescului și descoperim că a fi cu picioarele pe pământ este de fapt punctul de plecare unde se naște imaginația care poate oricând să ne ridice la cer, cu capul în nori…

Dacă picioarele ne rămân pe pământ si capul aproape de cer, unde ne este inima?" - Medeea Stănescu

Artista a ales să redea o stare care îi este caracteristică, aceea de a fi cu capul in nori, dar cu picioarele înfipte în pământ, acest lucru având avantajele sale. A evada în imaginație și idealizare, ca atunci când eram copii, sunt adesea căile cele mai autentice pentru a ne face viața mai frumoasă si totodată o modalitate de a ne alimenta creativitatea.

Medeea a reprezentat trei ipostaze care converg în aceeași direcție, într-o căutare a centrării cu sinele, deoarece e important să avem cerul în fața ochilor, gândul la infinit, dar totodată să rămânem conectați cu realitatea din jurul nostru. De asemenea, cifra trei semnalează ideea de întreg, unitate bazată pe trecut, prezent și viitor, timpul fiind o dimensiune pe care artista o acceptă sau o ignoră, o consecință a dorinței sale de a-și explica menirea de om. Tehnica folosită este acrilic pe pânză.

Medeea Stănescu studiază pictura la Universitatea de Arte din București. Pictura reprezintă cea mai organică modalitate prin care își investighează universul interior. Temele abordate sunt legate de lumea pe care o conține și lumea în care trăiește.

Aceste mituri și credințe dezvoltate de-a lungul timpului m-au făcut să găsesc un portal asemeni celui din istorie, prin care să observ această puritate, împreună cu caracterul demn al scoicilor. Formele rafinate denotă blândețe și iubire, atribute care se află în opoziție cu exteriorul dur și rece al acestora, formându-se astfel o dinamică completată de formele și volumele create pe suprafața celor trei panouri decorative".

Partener strategic: 
Carol 53
Curator:
Daniel Loagăr
Parteneri media:
Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Bookblog, 4arte, Iqool, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucuresti.ro, Munteanu, SMARK.
Celula de Arta 2023 
︎        ︎