Eveniment #120
6 iulie - 6 august 2022

︎ event (external link)

Jimmy Beans︎
Cheia Sol


Sculptura este o reprezentare artistică a unei chei introdusă într-o încuietoare aflată pe sol. Numele lucrării este un joc de cuvinte, un mix între cheia Sol din muzică și sol - pământ. Prin supradimensionarea ei, lucrarea vrea să atragă atenția asupra casei noastre mai mare care este în sensul cel mai practic - Pământul. Vreau să atrag atenția asupra impactului nostru de zi cu zi asupra mediului înconjurător. O cheie încuie și descuie. Ne simțim în siguranță în micul nostru univers pe care ni-l clădim în propriile noastre case. Așa cum oamenii au grija de casa lor, fiind într-un context de deplină intimitate și vulnerabilitate, la fel ar trebui să ne punem problema în ceea ce privește Pământul. Este casa noastră, a tuturor. de care ar trebui să fim conștienți și să avem grijă.

“Jimmy Beans a pornit într-un moment în care căutam un răspuns la dorința de a mă reinventa, la a avea un suflu nou, creativ vorbind. Și până la urmă, o nevoie de delimitare. Acest Jimmy Beans este creator de imagini, de vizual, o postură de dedublare. Îmi trag fața de Jimmy și nu mai sunt Andrei care face design de mic mobilier, linguri, ilustrații pe tricouri sau alte lucruri. Mă pot organiza mai bine așa, făcând o distincție între lucruri. Este pentru mine, dacă vreți, ca un soi de evadare dar cu scopul de a mă privi și primi mai bine.

“Jimmy Beans - artist vizual, co-fondator Celula de Artă / atelier Wood Be Nice

Lucrările sale vorbesc despre o căutare a sinelui, despre o reflectare interioară. Atât în colaje cât și în sculpturi sau lucrări pe pânză există această căutare lăuntrică, această cercetare în diferite modalități de a se recrea sau de a interoga stări și emoții.

Partener strategic: 
Random Space
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Cărturești, curatorial.ro, Propagarta, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, Revista Golan, PRwave, Bookblog, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucuresti.ro, 4arte, Iqool, Munteanu, SMARK.
Artwork: Adelina Laura Cîmpeanu

Celula de Arta 2023 
︎        ︎