Eveniment #109
12 - 15 mai 2022

︎ event (external link)

Carol 53 / Celula @
Fiți cu-Minți Creative Festival


 Proiectul nostru este adresat persoanelor din toate categoriile sociale și de vârstă, identitate de gen și etnie. O mare componentă a nucleului comunității noastre este diversitatea – credem cu tărie că este ceea ce ne ajută să progresăm, iar politica după care ne ghidăm este acceptarea, o unealtă radicală în vremuri atât de tulburate.

Prin Fiți cu-Minți Creative Festival, urmărim „regenerarea” societății locale prin implicarea în activități ce au menirea de a-i readuce pe oameni împreună, simpla conviețuire în același spațiu fiind adesea insuficientă pentru a da naștere sentimentului real de apartenență, în special în contextul pandemic. Astfel, misiunea proiectului este ca, prin organizarea unui tur al unor localuri, galerii și cinematografe care alcătuiesc o mini-rețea, alături de activitățile specifice fiecărei locații în parte, să reaprindem și/sau să alimentăm interesul oamenilor pentru artă și mediile de exprimare vizuală, dizolvând bariera dintre public și artistul contemporan, mult prea frecvent perceput drept un agent îndepărtat, o figură liminală care este ruptă de realitatea obiectivă.

Ne poziționăm ferm față de credința că în fiecare persoană așteaptă, cuminte, un potențial creativ nemărginit, care are însă nevoie de un context prielnic pentru a se „debloca” și a ieși la suprafață.Socializarea, ritualul de a mânca împreună cu ceilalți, concertele, sesiunile de pictură live, atelierele concentrate în jurul activităților tip arts&crafts și parcurgerea tururilor în cadrul cărora pot fi vizionate lucrări de artă vizuală contemporană promit să relaxeze și, în egală măsură, să contribuie la conștientizarea necesității artelor „frumoase” – să fiți cu-Minți înseamnă, întâi de toate, să realizăm importanța exercitării capacităților creative care nu sunt specifice unei anumite categorii privilegiate (artiștii), ci sunt unelte intrinseci pe care fiecare membru al societății le deține.

Am gândit o modalitate de a implica activ publicul în procesul creativ. Sperăm ca prin această inițiativă, participanții să facă tranziția de la public pasiv, obișnuit să observe artistul și arta sa, la un rol creativ activ, devenind parte din cultura pe care o consumă. Vom pune la dispoziție în majoritatea locațiilor o serie de pânze și alte suprafețe pentru pictat, culori și pensule, astfel încât, participanții care doresc, să poată interveni prin desene și pictură, pe cont propriu sau chiar alături de artiștii prezenți. Cele mai apreciate pânze (alese printr-o jurizare internă) vor fi parte dintr-o expoziție ulterioară festivalului, în locația galeriei, la Cooperativa. Încurajăm publicul să participe și să urmărească activitatea noastră ca să afle dacă au fost selectați în expoziție.

LOCAȚII – Cooperativa, AM Specialty Coffee, Carol 53/Celula de Artă, Etaj Shop, Paninaro, Supa Dupa, Grădina Monteoru, FoodHood, Cinema Europa, Vicecream, Atelier Merge Șnur, Printoteca, J'ai Bistrot.

CAROL 53/CELULA DE ARTĂ

--- evenimentul IN-TO-IT va cuprinde elemente atât din sfera artelor vizuale și ale spectacolului (oferite de UNATC ILC), cât și muzică live oferită de Intuit.fm. Scopul evenimentului este de a alătura mai multe forme de artă și de a oferi publicului șansa să experimenteze simultan mediile artistice prezente
--- în această locație publicul va putea participa la un garage sale cu artă. Pânzele, printurile și alte obiecte de artă puse la vânzare nu vor depăși prețul de 2000 lei
--- Celula de artă o va găzdui pe Diana Elena Pătrașcu
--- joi-duminică: live painting Alexandru Ștefan Răduță
--- vineri: live painting Scarlet
Celula de Arta 2023 
︎        ︎